REȚINUTĂ PENTRU FURT
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Urziceni – Biroul de Investigații Criminale au dispus, la data de 9 septembrie a.c., măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore față de o femeie de 43 de ani, din comuna Borănești, bănuită de comiterea infracțiunii de furt.
În fapt, la aceeași dată, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că unei femei din municipiul Urziceni i-ar fi fost sustrasă geanta personală, în care se aflau suma de 5.200 lei, un telefon mobil și alte bunuri personale, din incinta unei societăți comerciale din municipiul Urziceni.
În urma activităților investigativ-operative, polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei, ca fiind o femeie de 43 de ani din comuna Borănești.
În urma administrării probatoriului, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de aceasta pentru săvârșirea infracțiunii de furt, fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
Precizăm că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.











