O intenţie de cercetare documentară asupra istoriei Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa presupune, în primul rând, apelarea la fondurile arhivistice diverse (fondurile Prefecturii Judeţului Ialomiţa, ale Preturii Plasii Slobozia ca şi cele a Primăriei Oraşului Slobozia).

De fapt, cum este şi firesc, istoria acestei instituţii este strâns legată de istoria devenirii oraşului Slobozia. Astfel, în memoriul din 1 martie 1909, fruntaşii comunei Slobozia, împreuna cu autorităţile, solicită Parlamentului României schimbarea statutului localităţii din comună rurală în oraş şi aduc ca argumente poziţia geografică specială, importanţa sa economică şi comercială, prosperitatea cetăţenilor şsi numărul lor important. Într-adevăr, la acea data Slobozia organiza cele mai mari târguri de animale şi cereale, avea multe stabilimente comerciale şi ateliere meşteşugăreşti, dar şi numeroase instituţii: pretura Plasii, judecătoria, ocolul silvic, spitalul localităţii şi al plasii, un hotel, ocolul agricol, oficiul poştal şi telegrafic, şcoli, un regiment militar şi o mică subunitate de jandarmi.

Toate acestea erau adăpostite de o Slobozie care se întindea pe o suprafaţa de 266 ha, cu 54 străzi, o şosea şi 2 strazi, lungimea lor totalş fiind de 16,687 km, toate iluminate electric, energia electricş fiind furnizatş de un generator de la moara lui Gheorghe Fuierea. În aceste condiţii comuna rurală Slobozia a fost trecută în rândul comunelor urbane prin legea din 30 aprilie 1912, promulgată de regele Carol I, la castelul Peleş din Sinaia. La aceeaşi dată, un ordin al Ministerului de Interne, transformă postul de jandarmi al Sloboziei în Comisariat de Poliţie. Întâiul şef al Poliţiei Slobozia a fost G.P. Demetrescu – comisar II, în perioada 1912-1914, urmat apoi de Gh. Chirculescu, Barbu Silvestru, Gheorghe Tănăsescu etc. Statul de funcţiuni al Comisariatului de Poliţie Slobozia cuprindea: un şef de poliţie, un secretar, 14 sergenţi de oraş, un camerier. Aceasta schema a fost menţinută în linii mari până în anul 1938.

La 20 februarie 1920 situaţia este mai complexă, Slobozia având o populaţie de 6000 de locuitori, 40 de străzi mari cu o întindere de 3 km, drept pentru care şeful poliţiei solicită Comisiei Interimare înfiinţarea unui post de comisar clasa a-III-a care să completeze personalul poliţiei, care la acea data arăta astfel: 1 ofiţer de poliţie cu grad de comisar, un copist, un camerier şi 14 sergenţi, având ca atribuţii: cercetări ordonate de parchet, executarea diverselor mandate emise de autorităţile judiciare, reclamaţiuni la oficiul poliţiei, percheziţii, arestări, urmăriri militare şi civile, împlinirea procedurilor, informaţiuni, supravegheri, controlul străinilor şi stabilmentelor publice, supravegherea gărilor Slobozia Veche şi Slobozia Nouă, statistici, rechiziţii ordonate, dar şi executarea ordinelor confidenţiale relative la propaganda cu caracter revoluţionar.

În ciuda acestui memoriu, situaţia politiei locale a rămas neschimbată, ba, mai mult, în 1938, schema a fost redusă, astfel încât în acel an la nivelul judeţului acţionau 97 de poliţişti din care la Poliţia Slobozia erau: un comisar, doi comisari ajutori, nouă gardieni şi un impiegat (funcţionar), astfel încât la 455 de locuitori ai localităţii revenea 1 poliţist. Tot în acelaşi an printr-un ordin al Ministerului de Interne, poliţia judeţului şi poliţia de oraş au fost trecute în subordinea Legiunii de Jandarmi, ordin care a primit o puternică ripostă din partea comandanţilor poliţiilor judeţene şi orăşeneşti, care subliniau în rapoarte că această subordonare îngreunează activitatea de cercetare a poliţiştilor şi face ca informaţia să se scurgă în afara instituţiei, iar făptaşii pot să-şi acopere mai uşor urmele. Abia după 1940 se revine la vechea situaţie şi poliţia îşi capătă autonomia necesară bunei desfăşurări a activităţii sale.

Din documentele studiate nu se poate stabili cu precizie care a fost primul sediu al Poliţiei, ci abia în anul 1938 exista un contract de închiriere încheiat între Comisariatul Politiei oraş Slobozia şi numitul George Constantin, proprietar de imobile, pentru un imobil de pe fosta stradă Mărăşeşti (actualmente b-dul Matei Basarab-fostul sediu Combil).

După 1940, în condiţii de război, cresc atribuţiile şi responsabilităţile poliţiei.

Astfel, la şedinţa din 13 septembrie 1943 a Consiliului local al oraşului Slobozia, este adoptat “Regulamentul pentru funcţionarea transportului public de persoane”, regulament având 28 de articole pe baza cărora era reglementată circulaţia vehiculelor pe străzile oraşului, modul cum trebuiau înscrise în circulaţie, starea tehnică, impozitele, taxele şi sancţiunile.

După război poliţia începe să fie reorganizată pe baze de lucru relativ diferite, dar aspectul cristalizat al Poliţiei Slobozia îl vom găsi abia după 1968, când reorganizarea administrativ teritorială transformă proaspătul oraş Slobozia (în 1964 trecuse de stadiul de comună urbană în cel de oraş) în capitală a judeţului Ialomiţa. De la acea dată, fostul şef al Miliţiei raioanele Calarasi, generalul de brigadă Calin Ion, este promovat şef al Inspectoratului de Miliţie al Judeţului Ialomiţa. La acea dată oraşul Slobozia număra 12.000 de locuitori, unii cu ocupaţii sezoniere (muzicanţi) sau fără ocupaţie, ceea ce făcea ca administrarea oraşului să trebuiască să rezolve un anumit tip de probleme specifice. În acest scop, un prim scop a fost angajarea în condiţii de contract permanent a acelei părţi a populaţiei paupere, scop atins odată cu dezvoltarea zonei industriale a oraşului.

Inspectoratul Judeţean de miliţie în acea primă etapă a fost instalat provizoriu în clădirea fostei Miliţii-raioane pe Strada Viilor, care avea 4 camere, spaţiu evident necorespunzător desfăşurării activităţii. Condiţiile precare în care s-a acţionat atunci sunt confirmate şi de ordinul prin care Ministrul de Interne dispune construirea unor barăci în curtea miliţiei şi în care îşi desfăşurau activitatea serviciile administrativ, financiar, cel care se ocupa de echipamente, armament etc.

Totodată s-a dispus şi construirea actualului sediu pe terenul unei şcoli generale dezafectate. La acest sediu au fost adăugate apoi sediul Miliţiei Municipale Slobozia şi sediul Securităţii.

Activitatea specifică era extinsă pe o zonă teritorială mai mare, bună parte din teritoriul actualului judeţ Călăraşi fiind atunci inclus în judeţul Ialomiţa. Personalul angajat al Miliţiei din acea perioada a trecut printr-o perioadă deosebit de dificilă, fiind obligat să se împartă în sarcinile de serviciu şi lipsa de spaţiu locativ.

Şeful Inspectoratului de Miliţie a primit ordin de la Ministerul de Interne să se ocupe personal de construcţia actualului sediu şi să informeze zilnic Ministerul asupra stadiului lucrărilor, ordin pe care l-a executat până la finalizarea construcţiei în anul 1970. În toată această perioadă, bună parte din servicii au funcţionat în sedii diferite, dispersate în Călăraşi şi Slobozia, în clădiri insalubre şi spaţii necorespunzătoare. În acelaşi timp cu construirea sediului judeţean au fost construite aproximativ 26 de posturi de miliţie comunale. Executarea construcţiilor a fost posibilă numai în condiţiile în care autorităţile locale ajutau financiar dar şi cu forţa de muncă, sumele puse la dispoziţie de Minister fiind total insuficiente.

În concluzie, primii ani au fost deosebit de grei pentru poliţiştii ialomiţeni, cei care au pus piatra de temelie a actualului Inspectorat de Politie al Judeţului Ialomiţa.