REȚINUT PENTRU ÎNCĂLCAREA ORDINULUI DE PROTECȚIE PROVIZORIU
La data de 9 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Coșereni, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 55 de ani.
Acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de încălcarea, de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție provizoriu, a oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu și distrugere.
Astfel, la data de 9 noiembrie a.c., în jurul orei 08.00, bărbatul ar fi pătruns în curtea locuinței fostei sale concubine, din localitatea Horia, proferând injurii la adresa acesteia și familiei sale.
Totodată, bărbatul ar fi distrus ușa unei anexe din curtea locuinței în care avea bunuri personale.
Polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului și în baza probatoriului administrat l-au reținut pe bărbat, pentru 24 de ore, acesta fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al inspectoratului.











