02 Iulie 2024Sursa: IPJ Ialomita

REȚINUT PENTRU 24 DE ORE

La data de 01 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Urziceni, sub coordonarea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Urziceni au reținut pentru 24 de ore, un tânăr în vârstă de 16 ani, cercetat pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.

La data de 01 iulie a.c. polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Urziceni au reținut  pentru 24 de ore, un tânăr în vârstă de 16 ani, cercetat pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.

În urma investigațiilor efectuate de către polițiști, a rezultat faptul că în noaptea de 30 iunie a.c., acesta ar fi pătruns în interiorul unui apartament din municipiul Urziceni, de unde ar fi sustras mai multe bunuri.

Astfel, la data de 01 iulie a.c., tânărul a fost depistat și condus la audieri, iar în baza probatoriului administrat, acesta a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al inspectoratului.

Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activități infracționale.  

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.