REȚINUT PENTRU 24 DE ORE PENTRU CONDUCERE SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI
Activităţile specifice de cercetare şi documentare a împrejurărilor producerii unui accident de circulaţie, efectuate de poliţiştii Biroului Rutier Slobozia au condus la dispunerea măsurii reţinerii pentru 24 de ore a unui ialomițean.
Tânărul, de 27 de ani, din Cosâmbești, este cercetat de poliţişti după ce, la data de 26 decembrie a.c., a fost surprins circulând cu viteză foarte mare pe Bd. Chimiei, din municipiul Slobozia.
Conducătorul auto nu a oprit la semnalele regulamentare, astfel că polițiștii au pornit în urmărirea lui, însă la scurt timp, a pierdut controlul autoturismului, a traversat DN2A, a trecut peste digul împrejmuitor și s-a oprit cu autoturismul în lizieră.
Testarea cu etilotestul a indicat 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slobozia în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
În baza probatoriului administrat de poliţişti, sub supravegherea procurorului de caz, la data de 29 decembrie a.c. faţă de tânăr a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore și a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al inspectoratului.
Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului.











