23 Iulie 2025Sursa: ipj il

Polițiștii ialomițeni continuă misiunile pentru menținerea ordinii și siguranței publice

La data de 22 iulie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița au desfășurat acțiuni pentru menținerea unui climat de siguranță publică, prevenirea faptelor antisociale și creșterea siguranței în trafic.

Pe parcursul zilei, polițiștii au intervenit la 119 de evenimente, dintre care 114
au fost semnalate prin intermediul Serviciului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate peste 320 persoane și verificate peste 300 de autovehicule.

Totodată, ca urmare a abaterilor de la normele legale, polițiștii au aplicat 154 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 92.400 de lei, pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, ale Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, precum și ale altor acte normative.

În ceea ce privește siguranța rutieră, polițiștii au reținut 8 permise de conducere și au retras 6 certificate de înmatriculare pentru diverse nereguli constatate în trafic.

Exemple semnificative:

La data de 21 iulie a.c., în jurul orei 07:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Urziceni au oprit pentru control, pe raza municipiului Urziceni, o autoutilitară condusă de un tânăr, de 22 de ani.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că tânărul ar fi avut dreptul de a conduce suspendat.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat.

                                                                      *

Ieri, 21 iulie a.c., în jurul orei 03:00, pe strada Șoseaua București din orașul Țăndărei, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Țăndărei, au oprit în trafic pentru control un autoturism, condus de un tânăr de 18 ani, din localitate.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.