PERCHEZIȚII DOMICILIARE EFECTUATE ÎN CADRUL UNUI DOSAR PENAL ÎNTOCMIT SUB ASPECTUL COMITERII INFRACȚIUNILOR DE CAMĂTĂ, ȘANTAJ ȘI SPĂLAREA BANILOR
La data de 19 august a.c., polițiștii ialomițeni, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, au pus în executare 19 mandate de percheziție domiciliară, în localitățile Slobozia, Căzănești și Chiajna, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de camătă, șantaj și spălarea banilor.
Începând cu luna aprilie 2025, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au documentat activitatea infracțională a unei grupări specializată în savârşirea de infracţiuni de șantaj ca urmare a neplăţii unor dobânzi impuse la împrumuturi oferite. Sumele de bani astfel obţinute erau introduse în circuitul licit prin trecerea lor prin aparatele de jocuri de noroc de la mai multe cazinouri situate pe raza municipiului Slobozia şi ulterior extragerea ca şi câştig al jocurilor de noroc.
În urma activităţilor de documentare, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, la data de 19 august a.c. au fost puse în executare 19 mandate de percheziție domicilară, la imobilele membrilor grupării cât şi a altor persoane care aveau legătură cu cauza.
Perchezitiile au fost efectuate la imobile situate în localitățile Slobozia, Cazăneşti şi Chiajna, fiind identificate și ridicate mai multe bunuri în vederea continuării cercetărilor mai multe bunuri.
În urma administrării probatoriului, două persoane de 38 și 47 de ani au fost reținute pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentatea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun.
În cadrul activităţilor desfăşurate, polițiștii de ordine publică au emis ordin de protectie provizoriu pentru protecţia unei persoane vătămate din dosar, documentele fiind înaintate către Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia.
La acțiune au participat alături de polițiștii ialomițeni și cadre ale I.P.J Ilfov, luptătorii din cadrul Serviciilor pentru Acțiuni Speciale Ialomița și Ilfov și efective din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Ialomița.
Cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de camăta, șantaj și spălarea banilor, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, pentru documentarea întregii activități infracționale a tuturor persoanelor cercetate în cauză.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.











