04 Februarie 2026Sursa: IPJ IL

Depășirea cotei legale de vânătoare, sancționată de polițiști

În data de 03 februarie a.c., o echipă de polițiști a depistat, pe malul stâng al brațului Borcea, zona bac Făcăeni, doi bărbați în vârstă de 44 de ani, domiciliați în municipiul Fetești, respectiv județul Constanța, care participau la o acțiune de vânătoare la specia rață mare..

În urma controlului efectuat, s-a constatat că numărul de exemplare recoltate depășea numărul maxim permis, înscris în autorizația de vânătoare emisă în condițiile legii.

Ca urmare a celor constatate, persoanele implicate au fost sancționate contravențional pentru nerespectarea prevederilor Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic, cu amendă în cuantum de 500 de lei fiecare.

Totodată, ca măsură administrativă, au fost reținute permisele de vânătoare permanente, în vederea înaintării către emitent.

 

Pentru prevenirea unor astfel de situații și pentru desfășurarea activităților de vânătoare în condiții legale, vă recomandăm:

Respectarea strictă a prevederilor autorizației de vânătoare, inclusiv a numărului maxim de exemplare ce pot fi recoltate;

Informarea temeinică asupra perioadelor legale de vânătoare și a speciilor permise;

Deținerea și prezentarea, la control, a documentelor obligatorii (permis de vânătoare, autorizație, acte de identitate);

Manifestarea unui comportament responsabil, care să contribuie la protejarea faunei și a echilibrului cinegetic;

Colaborarea cu autoritățile și respectarea indicațiilor acestora pe timpul controalelor.

Respectarea legislației în vigoare este esențială pentru practicarea vânătorii în condiții de siguranță, legalitate și responsabilitate față de mediul înconjurător.

Galerie foto