Buletin informativ
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slobozia în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier au oprit, pentru verificări, un bărbat în vârstă de 42 de ani, din orașul Amara.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul din dotare, rezultatul etilotestului indicând valoare de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind ulterior transportat la cea mai apropiată unitate spitalicească pentru recoltarea mostrelor de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate de polițiști pentru stabilirea cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejuărilor în care s-au produs evenimentele.
***
La data de 05 noiembrie a.c., în jurul orei 19:30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Țăndărei au depistat pe raza localității Țăndărei un vehicul condus de un tânăr, în vârstă de 15 ani.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române a reieșit că tânărul nu deține permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule.
De asemenea, s-a constatat că vehiculul condus de tânărul de 15 ani ar fi fost sustras din curtea locuinței sale, acesta aparținând unui membru din familie.
Pe numele conducătorului auto a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și “furtul în scop de folosință. ”
***
În cursul zilei de 06 noiembrie a.c., polițiștii rutieri au oprit în trafic, un bărbat în vârstă de 40 de ani în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul din dotare, rezultatul etilotestului indicând o valoare de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind ulterior transportat la cea mai apropiată unitate spitalicească pentru recoltarea mostrelor de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române a reieșit că bărbatul nu deține permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule.
Pe numele conducătorului auto a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere. ”
Cercetările sunt continuate de polițiști pentru stabilirea cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejuărilor în care s-au produs evenimentele.











