23 Iulie 2024Sursa: IPJ Ialomita

Buletin informativ

Din activitatea polițiștilor rutieri

La data de 22 iulie a.c., în jurul orei 23.30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fierbinți-Târg au oprit în trafic, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 45 de ani.

În urma testării cu aparatul din dotare, a reieșit o alcoolemie de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind ulterior transportat la cea mai apropiată unitate spitalicească pentru recoltarea mostrelor de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

***

          Ordin de protecție provizoriu emis de polițiștii ialomițeni pe numele unui bărbat de 53 de ani   

Polițiștii din cadrul Secției nr.6 Poliție Rurală Ion Roată au fost sesizați în ziua de 22 iulie a.c., de către o femeie de 49 de ani, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către concubinul său, un bărbat în vârstă de 53 de ani.

În urma verificărilor s-a stabilit că în noaptea de 22 iulie a.c., în jurul orei 22.30 între cei doi ar fi izbucnit un conflict spontan, iar pe fondul unor discuții contradictorii,  bărbatul ar fi agresat-o fizic pe concubina sa în timp ce se aflau la domiciliul comun din comuna Sfântu Gheorghe.

Polițiștii au întocmit formularul pentru evaluarea riscului iminent asupra vieții și integrității victimelor, reieșind faptul că se impune emiterea unui ordin de protecție provizoriu.

Pe numele bărbatului în vârstă de 53 de ani a fost emis ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile, fiind de asemenea întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „violență în familie.”