29 Mai 2024Sursa: IPJ Ialomita

Buletin informativ

47 de kilograme de pește confiscate de polițiști

Polițișii din cadrul Secției nr.4 Poliție Rurală Coșereni au depistat, în ziua de 28 mai a.c. un bărbat, de 60 de ani, din comuna Bărcănești, în timp ce transporta într-un autoturism pește din specia caras, hering și novac.

În urma verificării autovehiculului, polițiștii au constatat faptul că în interiorul acestuia se aflau aproximativ 47 de kilograme de pește, pentru care conducătorul auto nu avea documente legale de proveniență.

De asemenea, cantitatea a fost transportată la sediul Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranţa Alimentelor Ialomița în vederea neutralizării, respectiv predată unei societăți de profil.

În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracţiunii de ”deținerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peștelui”.

***

Ordin de protecție provizoriu emis de polițiștii ialomițeni pe numele unui bărbat de 35 de ani

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fierbinți-Târg au fost sesizați în ziua de 28 mai a.c., cu privire la faptul că o femeie în vârstă de 35 de ani din orașul Fierbinți-Târg ar fi fost agresată fizic de soțul său.

În urma verificărilor s-a stabilit că în ziua de 28 mai a.c., în jurul orei 12.30 între cei doi ar fi izbucnit un conflict spontan, în urma căruia bărbatul ar fi agresat-o fizic pe soția sa și ar fi amenințat-o în timp ce se aflau la locuința comună din orașul Fierbinți-Târg.

Polițiștii au întocmit formularul pentru evaluarea riscului iminent asupra vieții și integrității victimelor, reieșind faptul că se impune emiterea unui ordin de protecție provizoriu.

Pe numele bărbatului în vârstă de 35 de ani a fost emis ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile, fiind de asemenea întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „violență în familie” și „amenințarea”.