Buletin informativ
În cursul zilei de 14 februarie a.c., în jurul orei 11:00, polițiștii rutieri în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier au oprit, pentru verificări, un bărbat de 29 de ani, din comuna Munteni Buzău.
În urma testării cu aparatul din dotare au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consmului unor substanțe interzise.
Pe numele conducătorului auto a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul pe drumurile publice, sub influența unor substanțe psihoactive.”
***
La data de 14 februarie a.c., în jurul orei 22:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Urziceni au depistat în trafic, un șofer în vârstă de 31 de ani, din comuna Jilavele, în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere valabil.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au stabilit faptul că, bărbatul deține permis de conducere provizoriu eliberat de autoritățile din Marea Britanie, fără a avea dreptul de a conduce pe teritoriul României.
Polițiștii au întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de“conducerea unui vehicul de către o persoană care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România..”
***
În cursul zilei de 14 februarie a.c., în jurul orei 15:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Urziceni au oprit pentru verificări, un tânăr, în vârstă de 28 de ani, din municipiul Urziceni, care conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere pentru vreo categorie.
În urma verificărilor efectuate de către polițiști, tânărul le-a prezentat pentru control polițiștilor un permis de conducere eliberat de autoritățile spaniole care nu ar fi avut elementele de siguranță, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că, bărbatul nu posedă permis de conducere valabil pentru vreo categorie de autovehicule.
Polițiștii au întocmit un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „uzul de fals.”
***
În cursul aceleiași zile, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Urziceni în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier au oprit, pentru verificări, un bărbat de 34 de ani, din municipiul Urziceni.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au stabilit faptul că, bărbatul nu dețin permise de conducere pentru vreo categorie de vehicule.
Pe numele conducătorului auto a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere.”











