13 Noiembrie 2023Sursa: IPJ Ialomita

BULETIN INFORMATIV

Din activitatea polițiștilor rutieri

La data de 11 noiembrie a.c., poliția a fost sesizată prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că în comuna Axintele s-a produs un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar în urma cercetărilor efectuate au stabilit faptul că în evenimentul rutier a fost implicat un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani și o motocicletă condusă de un minor de 16 ani, din comuna Bărcănești.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române a reieșit că minorul de 16 ani nu posedă permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule, iar motocicleta pe care o conducea este neînmatriculată.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și “punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”.

* * *

La aceeași dată, în jurul orei 21:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Fetești au oprit în trafic, un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din municipiul Fetești.

În urma testării cu aparatul din dotare au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consmului unor substanțe interzise.

Pe numele conducătorului auto a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

* * *

Un tânăr de 21 de ani, din comuna Jilavele, a fost oprit de polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Coșereni, în timp ce acționau într-un filtru rutier pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier.

Din verificările efectuate în bazele de date ale Poliției Române, polițiștii au stabilit faptul că tânărul nu deține permis de conducere adecvat categoriei din care face parte vehiculul, iar autoturismul condus de acesta nu era înmatriculat.

Pe numele acestuia polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală.

* * *

Un alt dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de “conducerea unui vehicul cu permis de conducere anulat” a fost întocmit de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Țăndărei.

În fapt, la data de 11 noiembrie a.c., polițiștii au oprit în trafic, în orașul Țăndărei, un autoturism condus de un bărbat de 40 de ani, din județul Olt.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că cel în cauză figurează în bazele de date ale Poliției Române cu permisul de conducere anulat.

* * *

Un tânăr de 21 de ani, din comuna Jilavele, a fost oprit de polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Coșereni, în timp ce acționau într-un filtru rutier pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier.

Din verificările efectuate în bazele de date ale Poliției Române, polițiștii au stabilit faptul că tânărul nu deține permis de conducere adecvat categoriei din care face parte vehiculul, iar autoturismul condus de acesta nu era înmatriculat.

Pe numele acestuia polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală.

 

* * *

În cursul zilei de ieri, 12 noiembrie a.c., polițiștii Secției nr. 2 Rurală Grivița au depistat în trafic, un tânăr de 28 de ani, din comuna Scânteia, în timp ce conducea un autoturism în localitatea Grivița, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul din dotare, rezultatul etilotestului indicând o valoare de 0,78 mg/alcool pur în aerul expirat, fiind ulterior transportat la cea mai apropiată unitate spitalicească pentru recoltarea mostrelor de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

* * *

            Tineri cercetați de polițiști, după ce au tăiat ilegal mai mulți arbori, dintr-o pădure situată pe raza localității Vlădeni

La data de 11 noiembrie a.c., polițiștii Secției nr. 3 Poliție Rurală Stelnica au depistat trei persoane cu vârste cuprinse între 12 și 20 de ani, toți din comuna Vlădeni, care ar fi tăiat, fără drept, mai mulți arbori din specia plop, din pădurea situată în comuna Vlădeni, cu scopul de a-i sutrage.

În apropierea locului în care au fost depistați cei trei, polițiștii au identificat 1,67 metri cubi de material lemnos, care ar fi fost tăiat fără drept, acesta fiind indisponibilizat și predat în custodia reprezentanților Ocolului Silvic

Față de cei în cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „furtul arborilor doborâți sau rupți de fenomenele naturii sau tăiați din fondul forestier”, iar atelajele hipo utilizate la comiterea faptei au fost ridicate în vederea continuării verificărilor.