BULETIN DE PRESĂ
Infracțiune la regimul rutier, constatată de polițiști
La data de 07 decembrie a.c., în jurul orei 17.00, polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Slobozia au identificat un bărbat, de 35 ani, care a fi condus un moped, pe strada Bisericii din localitatea Fundata, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
De asemenea, mopedul pe care l-a condus nu ar fi fost înregistrat, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,03 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiști.
Transport ilegal de lemne
La data de 05 decembrie a.c., în jurul orei 11.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Urziceni au identificat un bărbat, de 58 de ani, care a condus o autoutilitară pe str. Calea București din municipiul Urziceni.
În urma efectuării controlului autovehiculului a fost descoperită cantitatea de 2,00 m.c. de material lemnos, al cărui aviz de însoțire a mărfii nu era înscris în aplicația pentru transport.
Bărbatul a fost sancționat contravențional în baza Legii 171/2010, privind contravențiile silvice iar cantitatea de lemn a fost ridicată și predată ocolului silvic.
Acțiuni ale polițiștilor
În noaptea de 06/07 decembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au desfășurat o acțiune pe linia menținerii unui climat optim de ordine și siguranță publică.
Astfel, au fost legitimate peste 80 de persoane și au fost oprite, pentru control, aproximativ 30 de autovehicule.
În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 17 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 4.800 de lei.
Totodată, a fost reținut și un permis de conducere.











