06 Noiembrie 2025Sursa: IPJ IL

BĂRBAT REȚINUT DE POLIȚIȘTII DIN URZICENI

Polițiștii de investigații criminale din cadrul poliției Municipiului Urziceni au identificat persoana bănuită de comiterea unui furt din autoturism aflat parcat pe raza comunei Sinești. Persoana a fost reținută pentru 24 de ore

La data de 30 noiembrie a.c., un bărbat a sesizat poliția cu privire la faptul că în timp ce se afla staționat cu autoturismul în Parcarea Popas Sinești, persoane necunoscute i-au sustras din interiorul autoturismului o geantă în care se aflau bani și bunuri în valoare de 6.000 de lei.

Ca urmare a activităților investigative desfășurate și a probatoriului administrat, la data de 05 noiembrie a.c., polițiștii au identificat prezumtivul autor al faptelor, un bărbat în vârstă de 36 de ani, din comuna Sinești.

Bărbatul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, cu propuneri corespunzătoare.

Reamintim cetățenilor că, de multe ori, hoții profită de neglijența sau graba proprietarilor. Pentru a evita astfel de situații, recomandăm:

Nu lăsați autoturismul neasigurat, nici măcar pentru câteva minute. O clipă de neatenție este suficientă pentru ca hoții să acționeze.

Nu lăsați la vedere bunuri tentante: genți, telefoane, portofele, documente sau alte obiecte de valoare. Chiar și o sacoșă aparent banală poate atrage atenția.

Verificați întotdeauna dacă ați încuiat portierele și geamurile, înainte de a vă îndepărta de mașină.

Evitați să păstrați bani, acte sau obiecte valoroase în interiorul vehiculului peste noapte.

Manifestați vigilență în zonele aglomerate sau în parcările de tranzit acolo unde atenția scade, infractorii profită.

În cazul în care observați persoane care se comportă suspect în apropierea autoturismelor, anunțați imediat poliția la numărul de urgență 112.