05 Decembrie 2025Sursa: IPJ IL

ACȚIUNE PENTRU CREȘTEREA SIGURANȚEI ȘCOLARE ÎN MUNICIPIUL URZICENI

În cursul zilei de 3 decembrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Urziceni împreună cu polițiștii din cadrul Birului Siguranță Școlară, au desfășurată o acțiune pentru creșterea siguranței în zona unităților de învățământ din municipiul Urziceni.

 

Astfel, în intervalul 11:00–14:00, polițiștii au intensificat activitățile în zona celor două unități de învățământ beneficiare, respectiv Școala Gimnazială nr. 3 și Liceul Tehnologic ,,Sfânta Ecaterina”, precum și în proximitatea Centrului de zi DGASPC Katerina.

 

Au fost instruite 5 unități comerciale din proximitatea școlilor și au fost efectuate două activități specifice privind respectarea prevederilor Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor și valorilor, precum și ale H.G. nr. 301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a acesteia.

 

Echipajul canin a fost integrat în patrulările din zonele adiacente instituțiilor de învățământ, pentru prevenirea faptelor antisociale.

 

Totodată, în colaborare cu unitățile de învățământ, au fost desfășurate șapte activități preventive, la care au participat aproximativ 90 de elevi. Discuțiile au vizat prevenirea consumului de tutun, combaterea violenței, bullyingului și cyberbullyingului, precum și aspecte legate de prevenirea consumului de droguri.

 

De asemenea, s-au luat măsuri pentru fluidizarea traficului rutier în zonele aglomerate, contribuind la creșterea siguranței participanților la trafic, iar pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 35 de sancțiuni contravenționale conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în valoare totală de aproximativ 7.000 lei.

 

În total, la activitate au participat 22 de polițiști precum și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița.

 

Inspectoratul de Poliție Județean Ialomița va continua acțiunile dedicate creșterii siguranței școlare, în parteneriat cu instituțiile cu atribuții în domeniu.