01 August 2025Sursa: ipj il

Acțiune pentru combaterea infracțiunilor din domeniul jocurilor de noroc

La data de 31 iulie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu polițiști din cadrul Secției nr. 2 Poliție Rurală Grivița, începând cu orele 23:00, au desfășurat o acțiune pe raza comunei Traian, pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală din domeniul jocurilor de noroc.

În urma verificărilor efectuate la o societate comercială, s-a constatat faptul că, în incinta acesteia, s-ar fi desfășurat activități de jocuri de noroc, cu aparate de tip slot machine, fără a deține licență sau autorizație în acest sens.

Astfel, polițiștii au dispus indisponibilizarea a 3 aparate de tip slot machine.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de desfășurarea fără licență sau autorizație a oricăreia dintre activitățile din domeniul jocurilor de noroc.

Galerie foto