ACCIDENT RUTIER DN2
La data de 6 septembrie a.c., în jurul orei 14:24, poliția a fost sesizată prin SNUAU 112, cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN2 între localitățile Coșereni și Movilița.
Din primele verificări a rezultat faptul că un tânăr de 19 ani, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DN2 din direcția București către Buzău, nu a păstrat o distanță suficientă față de vehiculul ce îl preceda și a intrat în coliziune față spate cu acesta, urmând a-l proiecta pe contrasens unde a impactat un autoturism ce circula din sens opus. Un al patrulea autoturism ce circula din sens opus pentru a evita impactul a părăsit partea carosabilă prin dreapta sensului de mers, răsturnându-se.
În urma evenimentului rutier au rezultat 7 victime cu vârste cuprinse între 3 și 56 de ani, ce au fost transportate la cele mai apropiate unități medicale. Una dintre victime, un minor de 7 ani a fost transportat cu elicopterul SMURD la un spital din municipiul București.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.











