03 Octombrie 2025Sursa: IPJ IL

2 BĂRBAȚI REȚINUȚI PENTRU TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

La data de 02 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Fetești, au reținut 2 bărbați, bănuți de comiterea infracțiuni de tulburarea ordinii și liniștii publice.

În fapt, ieri, 2 octombrie a.c., polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Fermei din municipiul Fetești, a avut loc un conflict între mai multe persoane. În urma altercației, un tânăr de 23 de ani ar fi fost agresat fizic și lovit cu un obiect ascuțit în zona capului de către doi bărbați, în vârstă de 32, respectiv 34 de ani

De asemenea, prin faptele lor, ar fi tulburat ordinea și liniștea publică.

 

În urma conflictului, tânărul de 23 de ani a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

 

În urma probatorului administrat în cauză, cei doi bărbați de 32 și 34 de ani, din localitatea Fetești, au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al inspectoratului.

 

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru săvârșirea infracțiuni de tulburarea ordinii și liniștii publice.

 

Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.