REZULTATELE ACȚIUNILOR DESFĂȘURATE DE POLIȚIȘTI ÎN ULTIMELE 24 DE ORE
Acţiunile preventive ale polițiștilor ialomițeni pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în contextul epidemiologic actual, desfăşurate în ultimele 24 de ore, au condus la aplicarea a peste 180 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 59.900 lei.
La data de 20 mai a.c., polițiștii au intervenit la 72 de evenimente, dintre care 68 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 și au constatat 7 infracțiuni. Din totalul acestora, 3 au fost contra persoanei, 3 contra patrimoniului și 1 la regimul rutier.
Pentru abaterile de la normele contravenționale, polițiștii au aplicat 185 de sancțiuni, pentru încălcarea prevederilor privind ordinea și liniștea publică, pentru protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite sau încălcarea normelor rutiere.
Cele mai multe amenzi, au fost aplicate pentru nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice, potrivit O.U.G nr. 195/2002, fiind totodată reținute 9 permise de conducere.
De asemenea, în contextul epidemiologic actual, 13 persoane au fost sancționate contravențional conform Legii nr. 55/2020 pentru că nu au purtat mască de protecție în spațiile unde aceasta este obligatorie.
Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale se ridică la 59.906 lei.
Forțele de ordine au fost angrenate în cadrul acțiunilor punctuale de control privind respectarea măsurilor sanitare, efectuând verificări la 22 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate.
Reamintim cetățenilor că, pentru siguranța acestora și a celor din jur, este necesar să manifeste un comportament responsabil și să respecte măsurile impuse în contextul epidemiologic actual.











