19 Mai 2021Sursa: IPJ Ialomita

ACTIVITĂȚI DESFĂȘURATE DE POLIȚIȘTI, ÎN JUDEȚUL IALOMIȚA, PENTRU SIGURANȚA CETĂȚENILOR

Pe parcursul zilei de ieri, 18 mai, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița au acționat pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru verificarea modului în care sunt respectate normele impuse în contextul epidemiologic actual.

În ultimele 24 de ore polițiștii au intervenit la 79 de evenimente, dintre care 67 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, au constatat 17 infracțiuni și au aplicat 185 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 51.800 de lei.

Polițiștii rutieri au acționat pe toate arterele din județul Ialomița pentru prevenirea accidentelor de circulație, fiind reținute 11 permise de conducere și retrase 4 certificate de înmatriculare.

De asemenea, forțele de ordine au fost prezente în zonele unde se pot forma aglomerări de persoane și au efectuat verificări, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, la 62 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și în 16 mijloace de transport persoane.

Reamintim cetățenilor că, începând cu data de 13 mai, prin Hotărârea nr. 531/2021, starea de alertă pe teritoriul României a fost prelungită. Astfel că în continuare, în spațiile publice, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura.

Totodată, reamintim faptul că, în această perioadă, este interzisă organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, aniversări, mese festive etc), atât în spații închise (restaurante, baruri, saloane de evenimente etc.), cât și în spații deschise.