ACŢIUNI DE VERIFICARE A RESPECTĂRII MĂSURILOR IMPUSE IN CONTEXTUL PANDEMIEI DE COVID 19, DESFĂŞURATE DE POLIŢIŞTII IALOMIȚENI
Acţiunile de verificare a respectării măsurilor de prevenire și limitare a infectării cu virusul Covid-19 se menţin în atenţia poliţiştilor.
Astfel, în ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii ialomițeni, împreună cu jandarmi şi polițiști locali au verificat 52 de obiective și locații de interes precum și 45 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate, cu privire la respectarea măsurilor organizatorice specifice, a programului de lucru și în privința respectării măsurilor de protecție de către personal și clienți.
Au fost legitimate, în total, 42 de persoane şi 17 mijloace de transport în comun, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural.
În cadrul acțiunilor de verificare a persoanelor care figurează în carantină conform listelor DSP, a fost depistată o persoană care nu respectă măsura carantinării la domiciliu, fiind sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1000 de lei.
De asemenea, 7 persoane au fost amendate după ce au fost depistate fără mască de protecție în spațiile unde acesta este obligatorie.
Facem precizarea că evenimentele private de tip nunţi, botezuri, mese festive sunt interzise în continuare.
Totodată, amintim faptul că portul măştii de protecţie este în continuare obligatoriu în spațiile publice închise, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă, spații comerciale, precum și în spații publice deschise, cum ar fi, piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, spațiile comerciale, stații pentru transportul în comun.











