ACȚIUNI DE PREVENIRE ȘI LIMITARE A INFECTĂRII CU VIRUSUL SARS-CoV-2 PE RAZA JUDEȚULUI IALOMIȚA
În ultimele 24 de ore, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița au desfășurat noi acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zone aglomerate, centre și societăți comerciale, piețe, precum și în stațiile și mijloacele de transport în comun de pe raza județului Ialomița.
Activitățile de verificare sunt adaptate permanent de către polițiștii ialomițeni, în funcție de datele transmise de către Direcția de Sănătate Publică Ialomița, în vederea limitării răspândirii virusului SARS-CoV-2.
Astfel, ieri, 17 februarie, polițiștii au verificat 158 de locaţii, 7 societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și 20 de mijloace de transport persoane.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea prevederilor legale stipulate în Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, în valoare de 3.500 lei.
Totodată, polițiștii au verificat peste 1.200 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de carantină/izolare.
Pe parcursul desfășurării acțiunilor, au fost continuate activitățile informativ-preventive pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la riscul la care se expun dacă nu sunt respectate măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică și activitățile de relaționare cu organizatorii de evenimente publice/private de pe raza de competență, în vederea transmiterii recomandărilor cu privire la respectarea măsurilor impuse pe timpul stării de alertă.
Scopul activităților desfășurate nu este acela de a aplica sancțiuni contravenționale, dar nu va fi tolerată nicio abatere de la lege.











