02 August 2021Sursa: IPJ Ialomita

ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR ÎN SISTEM INTEGRAT PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA ÎNCĂLCĂRII NORMELOR DE CIRCULAȚIE PE DRUMURILE PUBLICE CU SCOPUL DE A PREVENI PRODUCEREA ACCIDENTELOR RUTIERE

Astăzi, 02 august 2021, în intervalul orar 07:00 – 09:00, polițiștii cu atribuții pe linie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița, Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov și Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, sprijiniți și de polițiști de ordine publică, au participat la o acțiune comună pe raza celor județului Ialomița pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră și pentru prevenirea cauzelor generatoare de accidente.

Astfel, pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 162 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea O.U.G. nr.195/2002 republicată, privind circulația pe drumurile publice.

Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut 9 permise de conducere, dintre care 1 pentru viteză, 2 pentru neacordarea de prioritate pietonilor angajați în traversarea străzii, 2 pentru neacordare de prioritate vehiculelor aflate în trafic, 2 pentru nerespectarea semnalelor la nivel de trecere cu calea ferată şi 2 pentru alte abateri l.

Totodată fost reținute un număr de 2 certificate de înmatriculare.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Inspectoratului General de Aviație.

Pentru deplasarea în condiții de siguranță, polițiștii vă recomandă:

Adaptaţi permanent viteza de deplasare la condițiile de drum și de trafic!

Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri riscante sau neregulamentare!

Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!

Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice!

Folosiţi centura de siguranţă, vă poate salva viaţa în caz de accident!

Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi!

Acțiunile pe linie rutieră continuă și în zilele următoare, polițiștii fiind prezenți la datorie pentru a se asigura că prevederile legale la regimul rutier sunt respectate!