Serviciul de Ordine Publică răspunde de executarea atribuţiilor ce revin poliţiei cu privire la menţinerea ordinii şi liniştii publice, îndrumarea şi controlul sistemelor de pază şi coordonarea secţiilor de poliţie rurale şi a posturilor de poliţie din raza de competenţă.
- coordonează, îndrumă, sprijină şi controlează activităţile de cunoaştere a populaţiei, asigurarea ordinii publice şi combaterea infracţiunilor stradale, precum şi respectarea regulilor de convieţuire socială pe teritoriul localităţilor urbane şi rurale;
- coordonează şi monitorizează activităţile desfăşurate în cadrul programului prioritar "Împreună cu cetăţenii, pentru liniştea comunităţii rurale";
- participă la organizarea şi coordonarea măsurilor de ordine la adunările publice, manifestările cultural-sportive şi de altă natură de amploare, vizite ale unor personalităţi politice, de stat sau particulare din ţara şi străinătate, desfăşurate pe raza de competenţă;
- asigură îndeplinirea obligaţiilor ce revin poliţiei, în conformitate cu legea pentru organizarea şi funcţionarea pazei bunurilor, colaborând, în acest sens, cu instituţiile publice locale;
- organizează şi îndrumă modul cum trebuie să se execute paza transportului valorilor şi a banilor şi stabileşte măsurile ce trebuie luate de catre organele poliţiei de ordine publică;
- îndrumă, sprijină şi controlează posturile de poliţie comunale, în executarea atribuţiilor ce le revin;
- desfăşoară, îndrumă, sprijină şi controlează activitatea privind executarea mandatelor de aducere şi arestare, date în competenţă;
- organizează, îndrumă şi controlează activitatea de instruire, pregătire şi folosire a câinilor de serviciu îin activităţile specifice de poliţie











