17 Aprilie 2017Sursa: IPJ IALOMIȚA

CĂLĂTORIE ÎN SIGURANŢĂ, LA ÎNTOARCEREA DIN MINIVACANŢĂ

Poliţiştii sunt în stradă și acționează pentru fluidizarea și monitorizarea traficul, pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente grave, la întoarcerea din minivacanţă.

Recomandăm conducătorilor auto ca, pe ploaie, să conducă cu atenție și cu viteză redusă. Apa de pe carosabil mărește distanța de frânare și poate afecta ținuta de drum a autovehiculului.

Astăzi, la întoarcerea din minivacanţă, poliţiştii continuă acţiunile din stradă, pentru prevenirea evenimentelor grave, combaterea încălcării regimului legal de viteză şi salvarea de vieţi.

Recomandăm conducătorilor auto să conducă prudent, fără bruscarea comenzilor vehiculelor și să efectueze fiecare manevră doar după o temeinică asigurare.

Evitați efectuarea depăşirilor care, în condiţiile unui trafic rutier aglomerat, se dovedesc extrem de periculoase. 

Circulați cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule.

În condiţiile unui trafic aglomerat sau a apariţiei blocajelor rutiere, păstraţi-vă calmul, nu blocaţi intersecţiile şi nu vă angajaţi în depăşirea unei coloane de autovehicule.

Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere.

Toţi ocupanţii autovehiculelor trebuie să utilizeze centura de siguranţă!

Pietonilor le recomandăm să traverseze numai prin locurile marcate corespunzător, după o temeinică asigurare și să evite pe cât posibil deplasarea pe partea carosabilă.

 

DRUM BUN!

Galerie foto